Peregrin
Stau singur lângă vrajă să-ntrem bicisnic foc
Scormonitor în jaruri mocnite și n-am loc
Căci golul prins în mine dă-n vrăji și se surupă
Și-afară-mi stau ortacii, mioritici, să mă rupă ...
Chiar vatra care-i vatră, cu netedu-i ivoriu,
Spărtură ’mi-e și breșă și vis, doar provizoriu ...
Căci fierea mea se-nfalcă nu falcă
Peste falcă
Ci-i scrâșnet greu și-i zvâcnet nervos ce mă defalcă:
Eu
N-apucai în forum
Să îmi degust deplinul
Perpetuu pus în starea de-a-mi apăra puținul ...
II.
Când Te-ai ivit în Lume, țipând, flămând și gol
Întregul Eu și Soartă ți-e calchiat în rol ...
N-ai voie visătoare gândiri să-nalți rebele
Ci-n scheme uzuale: supuselor modele
Va să te-ntremi prin semeni, să te instrumentezi,
Să faci ce-ți vine-n datum, nu, câș, ce trist visezi ...
III.
Dar fu, cu totul clară,
Deschisă tevatura
Și fu să-mi cresc, eu însumi, cu sârg, maculatura ...
Iar
Gândul în „ce este”, flogistic din „ce-a fost”
Din rostul lumii, însuși, se cere luat cu rost ...